Buletin informativ, trimestrul al III-lea 2022

Buletin informativ, trimestrul al III-lea 2022

Vara a fost, ca de obicei, bogată în activități pentru Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului.

Au fost organizate tabere pentru elevi, activități specifice de educație ecologică (ateliere de producere a hârtiei și cernelii, parcurgerea de trasee educative), dar și acțiuni de plimbare a turiștilor cu bicicletele sau canoele.

Au continuat, de asemenea, acțiunile de patrulare, monitorizare a florei și faunei și cele de igienizare, alături de lucrări de întreținere a traseelor turistice și a locurilor de popas.

Pata de culoare a reprezentat-o evenimentul anual Skirt Bike, care în 2022 avut punctul culminant în Parcul Natural Lunca Mureșului, unde peste 200 de doamne și domnișoare și-au etalat frumusețea și eleganța pe biciclete și au fost premiate de organizatori (printre care ne-am numărat și noi).

Au continuat și schimburile de experiență, de această dată în Parcul Natural Porțile de Fier și Parcul Natural Piatra Craiului.

De asemenea, reprezentanții Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului au luat parte, la Timișoara, la o întâlnire organizată de Ministerul Turismului pe tema înființării OMD-urilor, precum și la Arad, la Noaptea Europeană a Cercetătorilor.