Croitorul mare – Cerambyx cerdo

Este o specie de coleoptere care se întâlnește în pădurile bătrâne de stejar sau gorun. Preferă arborii bătrâni, izolati în luminişuri sau la marginea pădurii, mai ales cei parţial atacaţi de alţi dăunători.

Prezintă corp castaniu întunecat până la negru (jumătatea posterioară a elitrelor este castanie translucidă), lucios. Antenele sunt mai lungi decat corpul la masculi, la femele ajung până la treimea posterioară a corpului şi au în prima un aspect noduros. Unghiul sutural al elitrelor se prelungeşte cu un spin. Protoracele este puternic sculptat şi are pe cele 2 laturi câte un spin.