Culturală

În interiorul ariei protejate sunt amplasate două obiective cultural – religioase deosebite: mănăstirile Hodoş-Bodrog şi Bezdin.

 

Mănăstirea Hodoș-Bodrog

 

 

Actuala mănăstire, situată pe șoseaua Arad – Periam, la numai 15 km nord de Arad, pe cursul inferior al Mureșului, după tradiție, ar fi o continuare a alteia mai vechi din Cenad, pe Mureș, de la începutul secolului XI. Cercetările arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe vestigii care dovedesc existența unei așezări monahale pe acest loc încă de la începutul mileniului II. Tot după o veche tradiție, mănăstirea Hodoș Bodrog, a luat ființă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Tradiția ne istorisește cum un taur din turma unui pastor a scos cu coarnele dintr-o movilă de pământ Icoana “făcătoare de minuni” a Maicii Domnului, pe acel loc credincioșii construind o bisericuță unde s-a păstrat icoana, acesta fiind doar începutul mănăstirii. Hodoș, ar fi fost numele taurului de care legenda leagă începutul și provine de la slavul “hudus”, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos. Numele de Bodrog desemnează poziționarea mănăstirii între ape, între satele Bodrogul Vechi și Bodrogul Nou.

Personalități de seamă care si-au adus contribuția la dăinuirea acestui monument peste veacuri sunt: Sava Brancovici (1607), Sofronie, Episcop de Lipova si Gyula (1651), Isaia Diacovici (1690), Eugeniu de Savoia, care a acordat protecție mănăstirii în 1716, călugărul Naum Ramniceanu (1788) și Nicolae Iorga (1905). În secolele XIX-XX, aici si-au primit tunderea în monahism personalități bisericești precum: Miron Romanul, Ioan Mețianu, Miron Cristea, Nicolae Bălan, Grigore Comșa, Andrei Magearu, Policarp Morusca. Mănăstirea a fost, în secolul al XVIII-lea, și un centru de învățătură. Aici își făceau ucenicia tinerii care doreau sa ajungă preoți, remarcându-se în mod magistral, Timotei de Hodos (1714) sau arhimandriții Gheorghe și Vicentiu. Tot aici, copiii țăranilor din satele vecine au învățat scrisul si cititul.

În prezent, mănăstirea are mai multe ateliere în care lucrează călugării. Mai important este atelierul de croitorie, unde se confecționează potcapuri și mitre arhierești. Mănăstirea posedă o colecție de artă veche bisericeasca și multe obiecte de patrimoniu din secolele XIV-XIX (icoane, cărți vechi și alte obiecte). În ultimii ani s-au făcut reparații la întregul complex mănăstiresc, s-a creat o nouă incinta, un turn clopotniță și poarta de intrare. În prezent mănăstirea are un număr de 25 de călugări.

 

Mănăstirea Bezdin

 

Mănăstirea Bezdin este una dintre puținele mănăstiri ortodoxe sârbești, care s-au mai păstrat în țara noastră. Pe șoseaua principală care face legătura dintre Arad și Periam, la o distanță de 23 km de Arad, așezată în hotarul localității Munar, la limita de vest a satului Sânpetru German întâlnim o piatră de hotar ce datează din anul 1741, care delimita în acea perioadă tocmai limita „moșiei Mănăstirii Bezdin”. Numele mănăstirii vine de la pârâul Bezdin, care formează o serie de mlaștini cu mult stufăriș și un peisaj deosebit de pitoresc. Din punct de vedere al arhitecturii, mănăstirea se aseamănă cu alte biserici fortificate din țară, mai ales prin zidurile masive ce o înconjoară. Clădirea principală din incintă, adăpostește pe doua nivele, un număr de 37 de încăperi (chilii), 18 la parter și 19 la etaj. În aripa de est a ansamblului mănăstirii se află o capelă, o sală de mese, bucătăria și cămările, iar biserica, construită în stil bizantin, domină curtea mare.

 

Mănăstirea are hramul „Adormirea Maicii Domnului“ iar înălțarea ei a început în anul 1539, „prin râvna lui Iovan Iaksici din Nădlac, pe vremea arhimandritului Ioasaf Milutinovici, iar construcția s-a săvârșit cu ajutorul fraților și credincioșilor”, după cum a consemnat ieromonahul Leontie Bogojevici pe o filă de Psaltire aflată acum în muzeul din Vârșeț. Se știe de asemenea că mănăstirea a fost incendiată de turci în timpul ocupației otomane a Banatului, dar că n-a fost părăsită de călugări, care au ridicat o biserică din lemn unde au slujit până la construirea celei de acum. Biserica de cărămidă s-a construit după anul 1690, în stil bizantin, în forma de treflă cu trei abside. După anul 1740 urmează o perioadă de dezvoltare a mănăstirii, pe timpul egumenului Teodosie Veselinovici care vine aici de la Mănăstirea Vincia din Serbia, împreună cu obștea, de unde au fugit prigoniți de turci. Printre multele obiecte de cult deosebit de valoroase aduse aici se afla, până în anul 1919, și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, provenind de la Muntele Athos. În anul 1753 cunoscutul pictor arădean Ștefan Tenețchi pictează iconostasul bisericii, iar în 1755 se execută lemnăria și se donează sfânta masă, din marmură. În anul 1771 conacul mănăstirii avea deja dimensiuni importante, cu peste 52 de încăperi, capelă, trapeză etc. În acea vreme viețuiau aici 16 călugări. Pictorul Jacov Orfelin pictează în anul 1802 un iconostas nou, iar în 1833 se execută importante lucrări de reparații. Între 1912- 1922 aici a lucrat și marele pictor sârb Ștefan Alexici, care a executat compoziții picturale de mari dimensiuni, păstrate acum în muzeul Vicariatului Ortodox Sârb din Timișoara. Tot la Vicariatul din Timișoara se află și piesele demontabile ale iconostasului, precum și mare parte din volumele care alcătuiau biblioteca mănăstirii.

 

În anul 1960, Mănăstirea Bezdin a fost declarată monument istoric, religios și de arhitectură și în aceeași perioadă, viața monahală a Bezdinului s-a încheiat după moartea ultimilor călugări sârbi, mănăstirea trecând în administrarea preoților de mir sârbi, din localitățile înconjurătore. Pentru următorii treizeci de ani, din lipsa călugărilor sârbi, această mănăstire, altădată o adevărată comoară a ortodoxiei, risca să fie complet abandonată și părăsită. Dar în anul 1995, sub ocrotirea Preasfințitului Sava Vukovici, flacăra credinței a fost reaprinsă la Bezdin, de data aceasta de o călugăriță, maica Anghelina, care a fost de atunci viețuitor permanent și de multe ori solitar al acestei mănăstiri. În următorii ani ea s-a luptat cu lipsurile și singurătatea pentru a menține porțile acestui locaș de cult deschise turiștilor și pelerinilor, organizând aici anual, în cursul verii, tabere pentru elevii din școlile de limbă sârbă din județele Timiș, Caraș – Severin și Arad.

Secțiune realizată în cadrul proiectului cod SMIS 152067: „Implementarea de măsuri active de  conservare, din Planul de management aprobat, pe teritoriul Parcului Natural Lunca Mureșului și a ariilor protejate conexe”

 

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritară 4 „Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric”

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.