„Plăcinta întinsă de Turnu” este un produs tradiţional specific zonei de vest a țării și Câmpiei Tisei. Aceasta a devenit celebră în 2009, când o femeie din localitatea Turnu, Gheorghina Iacsity, a făcut-o cunoscută publicului larg.
Plăcinta a fost popularizată îndeosebi la târgurile de sărbători din Arad, Timișoara, Cluj – Napoca sau Oradea, fiind extrem de apreciată de consumatori. Ulterior, a fost inclusă între produsele tradiționale cu care Aradul s-a prezentat la târgurile de profil din străinătate.
Despre modul de preparare al plăcintei ne povestește chiar Gheorghina Iacsity: „Reţeta plăcintei nu este una complicată, dar cere timp de preparare, mai ales pentru că aluatul trebuie foarte bine întins, „până este atât de subţire încât vezi prin el”. Se întinde pe o faţă de masă albă, cu ajutorul căreia aluatul este apoi rulat, cuprinzând umplutura. E nevoie de 4 – 5 ore pentru a prelucra aluatul necesar la câteva tăvi de plăcintă. Mai întâi se prepară o cocă elastică ce este întinsă foarte subţire pe faţa de masă. Se aşază umplutura, apoi se rulează şi se formează un foietaj asemănător cu cel din comerţ, dar absolut diferit la gust, datorită ingredientelor 100% naturale. Folosim lapte de vacă, ouă şi făină de calitate, produse local, iar asta face diferenţa. O făină bună oferă elasticitate aluatului. La umplutură folosim fructe, nu gemuri. Chiar şi produsele noastre congelate au certificat care atestă această calitate. După ce se așează umplutura pe aluat, acesta se rulează și se bagă la cuptor”.
La ora actuală, „Plăcinta întinsă de Turnu” are certificat de la Ministerul Agriculturii pentru „produs de manufactură românească tradiţională din ingrediente 100% naturale”. De asemenea, denumirea şi sigla „Plăcintei întinse de Turnu” au fost înregistrate la OSIM iar familia Gheorghinei Iacsity a depus și dosarul pentru obţinerea „certificatului european pentru produse tradiţionale protejate”.