Buletin informativ, trimestrul I 2022

Buletin informativ, trimestrul I 2022

În pofida unei ierni mai puțin blânde în Parcul Natural Lunca Mureșului, activitățile rangerilor și ale celorlalți angajați ai administrației parcului au continuat la fel de susținut, prin acțiuni permanente de patrulare, monitorizare a florei și faunei și prin acțiuni de igienizare. 

De asemenea, au avut loc discuții cu conducerile unor școli în vederea viitoarelor acțiuni comune de educație ecologică și conștientizare. Mai apoi, a fost inițiat un demers în vederea includerii Parcului Natural Lunca Mureșului în Strategia de Dezvoltare Turistică elaborată de Consiliul Județean Arad. 

Au continuat și acțiunile de conștientizare, la Liceul Pedagogic din Arad (împreună cu echipa ProPark) și la Școala Generală din Giroc, județul Timiș, iar la Centrul de Vizitare Ceala a avut loc o acțiune de educație ecologică, la care au participat 45 de copii și profesori. 

Nu în ultimul rând, au fost realizate și instalate materiale informative în zona Ceala – Zori de Zi și au continuat activitățile în cadrul proiectelor cu finanțare europeană. 

Prezentare generală a confidențialității

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulatie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor -GDPR), RNP Romsilva Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului RA, cu sediul în Pădurea Ceala, FN, Arad, OP 3 CP 231, prelucrează datele cu caracter personal care îi sunt furnizate.

Politică de confidențialitate
Contact: dpoluncamuresului@gmail.com